Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, general al împăratului Liciniu, a fost decapitat în anul 320 pentru că era creștin și a îndrăznit să spargă în bucăţi idolii pe care împăratul îi venera şi să împartă săracilor aurul din care erau făcuți.
Cinstitul său cap se află pentru prima dată în România. A fost adus la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din capitală cu ocazia hramului secundar al bisericii, Sfântul Nicolae.
Moaștele Sfântului Teodor Stratilat au sosit miercuri seară la București și vor rămâne în biserica brâncovenească „Sfântul Gheorghe”-Nou până duminică, 8 decembrie 2019, ora 12:00.
Sfintele moaște au fost aduse de la Biserica „Sfântul Teodor” din orașul grecesc Serres de o delegație a Mitropoliei de Serres şi Nigriti.
Cinstitul cap al Sfântului Teodor Stratilat, va fi așezat lângă mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, în pridvorul bisericii, în zilele de 5, 6 și 7 Decembrie 2019, între orele 07:00-22:00, informează Parohia „Sf. Gheorghe”-Nou.
Duminică, 8 decembrie, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 12:00, delegația Mitropoliei din Serres și Nigriti va pleca cu cinstitul cap spre Grecia.
Biserica Ortodoxă îl serbează pe Sfântul Teodor Stratilat pe data de 8 februarie, ziua trecerii la Domnul a marelui mucenic.
Fragmente din moaștele sfântului se mai află în țara noastră la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, precum şi în Bucureşti, la Mănăstirea Stavropoleos, la biserica Sfânta Vineri – Drumul Taberei, precum şi în alte sfinte locaşuri.